Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare împotriva sentinţe penale nr. 175/11.07.2009 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosar 319/295/2008. Desfiinţează sentinţa apelată şi rejudecând pe fond: În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002., condamnă inculpatul BOLOHAN MIHĂIŢĂ, fiul lui Neculai şi Maria, născut la data de 17.10.1972 la o pedeapsă de : - 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002., condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de: - 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art. 33 lit. a C.pen., coroborat cu art. 34 lit. b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni pe care o sporeşte cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute: - 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 71 alin.2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.pen. În baza art. 81 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 (patru) ani, în condiţiile art. 82 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p.,suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. În baza art. 192 alin 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Dispune plata sumei de 200 de lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat oficiu. Cu recurs in 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.10.2009.