P****** B******** B******
Apelant ReclamantM********* B******** P*** P***** G******
Intimat PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta P****** B******** B****** în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin PRIMAR GENERAL, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.04.2010.
Amana pronuntarea la data de 27.04.2010. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.04.2010
Amana pronuntarea la data de 20.04.2010. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.04.2010
Repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor depunerea la dosarul cauzei de către reclamantă a înscrisurilor privind dobândirea dreptului de proprietate şi lămurirea naturii imobilului cu privire la care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2586/02.03.1994. Stabileşte termen de judecată la data de 15.04.2010, ora 13:00, complet 19 - C5 (joi), în şedinţă publică, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.03.2010.
Amână pronunţarea la data de 09.03.2010 Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.03.2010.
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei în persoana d-lui consilier juridic Roşu Ştefan, invocată de mandatarul Sipciu Petre, ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei în persoana d-lui Sipciu Petre. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 04.03.2010, ora 13,00, complet 19-C5 (joi), în şedinţă publică, pentru când se citează părţile. Pronuntata în sedinta publică astăzi, 19.01.2010.
Din lipsă de timp, amână pronunţarea la 19.01.2010. Fără citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.01.2010.
încheiere
Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată. Irevocabilă. Pronuntata in sedinta publica, azi, 02.07.2009.
încheiere