L***** V*****
Petent CondamnatConexează prezentul dosar la dosar. nr. 2068/314/2009 cu termen de judecată la data de 08.07.2009. Dispune avansarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a sumei de 75 lei cuvenită apărătorului din oficiu al petentului L***** V*****, avocat Chiribucă Marcela, conform delegaţiei nr.1369/19.05.2009 emisă de U.N.B.R. – Baroul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.06.2009.
Admite cererea formulată de reprezentanta parchetului, sens în care se va cita petentul din Penitenciarul Botoşani şi din Penitenciarul Spital Jilava. Se va solicita directorului Penitenciarului Spital Jilava transferarea petentului L***** V***** în Penitenciarul Botosani,cf. art. 31 al.2 din lg. 275/2006 urmând ca pentru termenul viitor acesta să fie citat din acest penitenciar. Amână judecarea cauzei la data de 24 iunie 2009, la Complet C 20 . Lucrările au fost înregistrate. Pronunţată în şedinţă publică, azi,22 iunie 2009.
Faţă de cererile reprezentantei Parchetului, în vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E: Califică cererea formulată de către contestator ca având natura juridică a unei întreruperi a executării pedepsei pe motive medicale reglementată de art. 455 Cod procedură penală, având în vedere motivele invocate în cerere şi nu de contestaţie la executarea pedepsei, aşa cum a indicat din eroare contestatorul. Contestatorul va fi citat în calitate de petent- condamnat. Se va face adresă către Biroul executări penale al Judecătoriei Suceava pentru a comunica în copie SP nr. 1345/18.12.2002 şi SP nr. 295/10.03.2004 ale Judecătoriei Suceava cu menţiunea datei când au rămas definitive şi să înainteze spre ataşare, dosarele nr. 1885/2004 şi nr. 7003/314/2008 ale Judecătoriei Suceava unde s-a pronunţat ultima hotărâre de întreruperea executării pedepsei. Admite cererea formulată de reprezentanta parchetului, sens în care se va cita petentul şi din Arestul I.P.J. Suceava precum şi din Penitenciarul Botoşani, având în vedere menţiunile din referatul întocmit de Biroul Executări Penale de la fila 8 dosar. Se va face adresă către A.N.P. Bucureşti pentru a comunica dacă petentul se află în evidenţele lor ca fiind încarcerat, în caz afirmativ locul de detenţie. Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2009, ora 8:30. Lucrările au fost înregistrate. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 iunie 2009.