Ş**** M**** s*** P*** R*********** P***** M****
Recurent Parte civilăŢ***** V* D*****
Intimat InculpatŞ**** M**** s***
Recurent Parte civilăŞ**** G******
Recurent Parte civilăŞ**** L*****
Recurent Parte civilăRespinge ca neintemeiata cererea partilor civile de repunere a cauzei pe rol. In baza art. 334 cod proc pen., schimba incadrarea juridica a faptei din infractiunea de ucidere din culpa, prevazuta de art. 178 alin. 1 cod penal in infractiunea de ucidere din culpa, prevazuta de art .178 alin. 1, 2 si 3 din codul penal. În baza art.178 alin. 1, 2 si 3 c.pen. cu aplicarea art. la art.74 lit.c C.pen.coroborat cu art.76 lit.b C.pen, condamnă pe inculpatul T. D. , pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de: 3 (trei) ani închisoare; În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 5 ani , termen de încercare. Cu apel in 10 zile de la pronunţare pt.inculpat şi partea civila S. G. şi de la comunicare pentru restul părţilor. Pronunţată în şedinţă publică din 26.05.2010.
amâna pron la data de 26.05.2010, ora 15,oo, sala 114.
cerere de amânare din partea reprezentantului părţilor civile.
pt. a se repeta procedura de citare a martorei I.I.A. cu mandat de aducere.
pt a se relua procedura de citare cu martorii lipsa la acest termen de judecată.
pt a se cita martorii solicitaţi de părţle civile
pt a se pune in discuţie adresele şi relaţiile solictate de reprezentantul părţilor civile
pt a se cita martorii din rechizitoriu.
pt. a se depune cate de stare civilă-
cerere de amânare a cauzei formulată de reprezentantul inculpatului
amână cauza la data de 16.10.2009
pt a se reveni cu adrese, se vor cita părţile
pt a se relua proc de citare cu toate părţile civile