A******** D* P********** N**** C******** N***
ReclamantD********* D*****
PârâtConstată perimată de drept cererea având ca obiect pretenţii civile, formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 20 CRAIOVIŢA NOUĂ, în contradictoriu cu pârâtul D********* D*****. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.05.2011.
in temiul art 155 ind 1 Cpciv
in vederea administrarii probei cu interogatoriul paratei
Instanţa pune în vedere reclamantei să depună la dosar, în copii conforme cu originalul, listele de plată pentru toată perioada aferentă debitului şi să precizeze dacă debitul cuprinde şi penalităţi de întârziere iar în caz afirmativ să precizeze temeiul juridic al solicitării acestora. Se va cita pârâtul la interogatoriu.