O***** M*****************
ReclamantI****** M***** C********
PârâtConstată perimată acţiunea.
În temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civilă: Suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.03.2010.
cauza s-a amânat pentru a se îndeplinir procedura de citare cu pârâtul, având în vedere că acesta a fost pus în libertate condiţionat la data de 01.01.2010 din Penitenciarul Slobozia, urmând a fi citat la domicilul declarat din mun. Bucureşti, str. Romulus, nr. 75.
Cauza s-a amânat pentru lipsa de procedură cu pârâtul, care este arestat, iar datorită condiţiilor meteo nefavorabile, respectiv cod galben, Penitenciarul Slobozia nu a putut asigura prezenţa arestaţilor la instanţă.
Cauza s-a amânat la cererea reclamantei, aceasta fiind în imposibilitate de prezentare din motive medicale.
cauza s-a amânat pentru a se îndeplini procedura de citare cu pârâtul-condamnat, acesta neputând fi transferat, întrucât se află la Dispoziţia Tribunalului Dolj şi Judecătoriei Craiova
cauza s-a amânat în vederea îndepliniri procedurii de citare cu pârâtul, acesta având afaceri judiciare la Judecătoria Craiova