Dosar 3279/112/2009 din 21.12.2009

alte cereri Legea 221/2008


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3279/112/2009
Data dosar:
21.12.2009
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
alte cereri Legea 221/2008
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.03.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 lm special
  • Soluţionare

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii AV, BDA, CM, HRC, HB, IG, MMT, RI, TGPM, Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantele GA, MNR, OMA, RA, SM, BDD, PE şi în consecinţă: - obligă pârâtul LAPCBB să calculeze şi plătească reclamanţilor AV, BDA, CM, HRC, HS, IG, MMT, RI, TGPM drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, cu începere din data de 1 octombrie 2008 şi până la 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 1 octombrie 2008 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâtul LAPCBB să calculeze şi plătească reclamanţilor GA, OMA, RA drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 septembrie 2009 - 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 1 septembrie 2009 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâtul LAPCBB să calculeze şi plătească reclamantei MNR drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 octombrie 2008 - 19 ianuarie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 1 octombrie 2008 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâtul LAPCBB să calculeze şi plătească reclamantei SM drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 septembrie 2009 – 14 septembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 1 septembrie 2009 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâtul LAPCBB să calculeze şi plătească reclamantului BDD drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 octombrie 2008 – 17 iulie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 1 octombrie 2008 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâtul LAPCBB să calculeze şi plătească reclamantei PE drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 octombrie 2008 – 17 iulie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 1 octombrie 2008 şi până la data plăţii efective; - respinge ca neîntemeiată cererea reclamanţilor GA, OMA, RA de obligare a pârâtului LAPCBB să calculeze şi plătească drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 octombrie 2008 - 31 august 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 1 octombrie 2008 şi până la data plăţii efective; - respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei MNR de obligare a pârâtului LAPCBB să calculeze şi plătească drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 20 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 20 ianuarie 2009 şi până la data plăţii efective; - respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei SM de obligare a pârâtului LAPCBBsă calculeze şi plătească drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 octombrie 2008 – 31 august 2009, 15 septembrie 2009 – 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 1 octombrie 2008 şi până la data plăţii efective; - respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului BDD de obligare a pârâtului LAPCBB să calculeze şi plătească drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 18 iulie 2009 – 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 18 iulie 2009 şi până la data plăţii efective; - respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei PE de obligare a pârâtului LAPCBB să calculeze şi plătească drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 18 iulie 2009 – 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 18 iulie 2009 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâţii PMB şi CLMB să aloce pârâtului Liceul LAPCBB fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate de pârâtul LAPCBB. Obligă pârâtul LAPCBB să plătească fiecăruia dintre reclamanţii AV, BDA, CM, HRC, HS, IG, MMT, RI, TGPM câte 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Obligă pârâtul LAPCBB să plătească fiecăruia dintre reclamanţii GA, MNR, OMA, RA, SM, BDD, PE câte 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorariu de avocat. Disjunge acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii PA şi GC împotriva pârâţilor LAPCBB, PMB, CLMB, dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 19 aprilie 2010. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 15.03.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 lm special
  • Încheiere

    Amânat pronunţarea la data de 17.03.2010 ora 14:00

  • Sedinta din data de 01.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 lm special
  • Amânat

    pentru administrare probe

Flux dosar


Actualizare GRPD