S* C** I*** S*
ReclamantF**** C******
PârâtF**** A******
PârâtAdmite în parte cererea
la 18.05.2011
la data de 16.05.2011
PENTRU CONTINUAREA JUDECĂŢII
CUNOŞTIINŢĂ ÎNSCRIDURILE ÎNAINATE PREZENTEI PENTRU ACEST TERMEN DE JUDECATĂ
a se depune de cătr ereclamantă înscrisuri.
acordă termen de judecată la data de 31.01.2011 , se vor cita părţile care nu au Tc.
acordă termen de judecată la data de 29.11.2010
În baza dispoziţiilor art. 137 cod procedură civilă uneşte cu fondul cauzei excepţia invocată, respectiv cea a prescripţiei. Încuviinţează pentru reclamantă prin reprezentantul său legal proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosar. Încuviinţează pentru pârâţi prin avocat proba cu înscrisuri. Acordă termen de judecată la data de 25.10.2010, pentru administrarea probatoriului încuviinţat. Se va cita reclamanta cu menţiunea de a înainta la doaar facturile anterioare, tabel decalcul al penalităţilor defalcate pentru fiecare factură, de apreciza numărul de zile de întârziere şi procentul de penalitate.
Acordă termen de judecată la data de 20.09.2010, pentru când se vor cita părţile care nu au Tc
Acordă termen de judecată la data de 14.06.2010 pentru când se va cita reclamanta cu duplicat întâmpinare.
Admite cererea formulată de pârâţi, în vederea angajării unui apărător. Acordă termen de judecată la data de 03.05.2010, pentru când se vor cita părţile care nu au Tc.