S********* F********* P****** R**** (****** M****** D* S******* Ş***** L********
ReclamantC***** I*******
PârâtP******* C****** I*******
PârâtConstată perimată acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Finanţelor Publice Roman ( pentru membrul de sindicat Şoiman Lucreţia) în contradictoriu cu pârâţii Comuna Icuşeşti – prin Primar şi Primarul comunei Icuşeşti. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2011.
În temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecarea caţiunii. Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecăţii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.10.2009.
Pentru ca reclamantul să facă dovada raporturilor de muncă ale membrului de sindicat Şoiman Lucreţia, respectiv să depună la dosar acte din care să rezulte perioada în care şi-a desfăşurat activitatea (state de plată), inclusiv după pensionarea din anul 2005, precum şi modul în care în care şi-a încetat activitatea; pentru a răspunde la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 1.12.2005 - 28 mai 2006, invocată din oficiu de către instanţă.