T***** C*********
PetentI***** A**** S******** P******* R******
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul T***** C*********, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Argeş – Serviciul Poliţiei Rutiere Argeş, împotriva procesului-verbal seria CC nr. 2839290, încheiat de intimat la data de 11.03.2009. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 2839290 din 11.03.2009. Exonerează petentul de plata sumei de 540 lei, reprezentând 9 puncte amendă şi înlătură măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2009.
În temeiul art. 156 C.pr.civ. încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată în scris de petent, în vederea angajării unui apărător. Atrage atenţia petentului că este singurul termen la care instanţa încuviinţează o astfel de cerere Dispune citarea părţilor, petentul cu copie de pe întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 19 august 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2009.