Ş***** F*****
ReclamantP******* I***
ReclamantP******* G*****
ReclamantŞ***** E****
ReclamantC******* N******** D* A********* Ş* D****** N********
PârâtAdmite cererea.
Admite acţiunea. Constată că imobilul proprietatea reclamanţilor, în suprafaţă de 1705 mp se regăseşte în nr. cadastral 307 Abram expropriat. Contată că reclamanţii sunt persoan e îndreptăţite la la încasarea despăgubirilor pentru 1705 mp. Respinge restul capetelor de cerere.
Amână pronunţarea la data de 10.02.2012.
Lipsa răspunsului la obiecţiunile la raportul de expertiză.
Faţă de împrejurarea că plicul cu obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză întocmit în cauză, a fost returnat cu menţiunea „destinatar mutat”, pentru ca acesta să fie trimis Biroului Local de Expertize Oradea, în vederea comunicării comisiei de experţi,
administrare probe
Pentru a se comunica un exemplar din expertiză cu Compania Naţională de Drumuri
PROBE
PROBE
lipsa expertiză
Pt. a se emite adresă la comisia e experţi, pt. efectuarea expertizei dispusă în cauză.
pentru completarea probaţiunii
pentru studiul întâmpinării şi a actelor anexate;
Faţă de măsurile adoptate prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din data de 31 august 2009, va amâna judecarea cauzei.