Dosar 32/214/2009 din 08.01.2009

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32/214/2009
Data dosar:
08.01.2009
Instanta:
Judecătoria Costești
Departament:
Judecatorie
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.04.2009 la ora 9:00

    Complet: C4-civil
  • Amână cauza

    conexat la dosarul nr. 33/214/2009

  • Sedinta din data de 13.03.2009 la ora 9:00

    Complet: C4-civil
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Lunca Corbului pentru a comunica în copie cererea formulată de petent în temeiul Legii 247/2005, înregistrată sub nr. 129/ 14 09 2005, modalitatea de soluţionare a acestei cereri, dovada comunicării soluţiei către petent, dacă s-a formulat contestatie împotriva modului de soluţionare a cererii şi eventual modalitatea de soluţionare a acestei contestaţii, precum şi să comunice actele de proprietate eliberate până în prezent petentului, în nume propriu sau în calitate de moştenitor, respectiv hotărâre de validare, titlu de proprietate, proces verbal de punere în posesie. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la data de 03 04 2009. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 13 03 2009.

  • Sedinta din data de 20.02.2009 la ora 9:00

    Complet: C4-civil
  • Încheiere

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de petent, pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare. Se emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Lunca Corbului pentru a comunica în copie cererea formulată de petent în temeiul Legii 247/2005, înregistrată sub nr. 129/ 14 09 2005, modalitatea de soluţionare a acestei cereri, dovada comunicării soluţiei către petent, dacă s-a formulat contestatie împotriva modului de soluţionare a cererii şi eventual modalitatea de soluţionare a acestei contestaţii, precum şi să comunice actele de proprietate eliberate până în prezent petentului, în nume propriu sau în calitate de moştenitor, respectiv hotărâre de validare, titlu de proprietate, proces verbal de punere în posesie. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la data de 13 03 2009. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 20 02 2009.

  • Sedinta din data de 30.01.2009 la ora 9:00

    Complet: C4-civil
  • Încheiere

Flux dosar


Actualizare GRPD