V**** T******
InculpatG***** S****
MartorH***** F*****
MartorŞ**** A*****
MartorV**** E****
MartorAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 195/20.11.2009, pronunţată de către Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 3325/1748/2009, în sensul că, articolul din codul penal avut în vedere de către instanţă în ceea ce priveşte efectele circumstanţelor atenuante asupra pedepsei aplicată inculpatului V**** T****** este art. 76 lit. d) C.pen. şi nu art. 74 lit. d) C.pen., cum în mod eronat s-a menţionat în respectiva sentinţă penală. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.11.2009.
în temeiul art. 87 alin. 1 din OUG 195 /2002 republicată au aplicarea art. 74 lit. a şi c c ondamnă pe inculpatul V**** T****** la pedeapsa închisorii în cuantum de 11 luni. . interzice inculpatului drepturile prevăzute la art 64 lit. a şi b cp şi face aplicaţiunea art. 71 alin. 5 cp. în temeiul art. 81 acp suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 11 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. art. 82 cp. în baza art. 359 cpp atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 cp privitoarea la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepseil în baza art. 191 cpp obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. . cu drept de apel în termen de 10 zile.
PENTRU AUDIERE MARTOR
urmare a hotărârii adunării generale a magistraţilor din data de 28.08.2009 s-a luat măsura protestului, sens în care urmează a fi amânată cauza
Încuviinţează proba cu martorii din rechizitoriu propusă de Reprezentantul Ministerului Public, propunere la care a achiesat şi apărătorul ales al inculpatului. Încuviinţează pentru inculpat proba cu înscrisuri în circumstanţiere şi proba cu martori, în sensul audierii numitei V**** E****, concubina inculpatului. Pune în vedere inculpatului să depună la dosar până la termenul ce se va acorda, toate înscrisurile de care înţelege să se folosească. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.09.2009, ora 08:30, completul 5, sala 214, la solicitarea apărătorului ales al inculpatului. Citează martorii din rechizitoriu G***** S****, H***** F***** şi Ş**** A*****, precum şi pe numita V**** E****. Inculpatul V**** T****** are termen în cunoştinţă.