S* P***** S*
Recurent PârâtM******** D**** c* d*** a*** l* a** P*** P*******
Intimat ReclamantAdmite recursul declarat de recurenta OMV Petrom SA. Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta Mărginean Doina. Irevocabilă.
Dispune refacerea dosarului nr. 3346/102/2008 al Curţii de Apel Tg-Mureş şi a dosarului nr. 3346/102/2008 al Tribunalului Mureş.
Amână pronunţarea la 16 iunie 2011.
Faţă de rezultatul verificarile administrative întreprinse în cauză la data de 21.02.2011 se apreciază că motivele suspendării subzistă, dosarul de fond nefiind restituit de la Curtea Constituţională.
Admite cererea formulată de S.C.Petrom SA, cu sediul în Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 239, sector 1. În baza art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992, dispune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.298 alin.2 teza finală „-orice alte dispoziţii contrare” din Legea nr.53/2003. În temeiul art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992, suspendă judecarea cauzei. IREVOCABILĂ.
In vederea comunicării completării la motivele de recurs, s-a amânat la 14.07.2009.