S* I*** S* H********
CreditorM** R*** F*****
DebitorAdmite cererea de investire cu formulă executorie
Admite în parte acţiunea formulată şi astfel cum a fost modificată, completată şi precizată de creditoare în contradictoriu cu debitorul. Somează debitorul să plătească creditoarei, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei ordonanţe, suma de 180 lei, reprezentând parte din chiria aferentă lunii august 2009, precum şi suma de 472,15 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de la scadenţă şi până la data de 06.08.2009, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective. Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept pentru debitor de a formula cerere în anulare împotriva prezentei ordonanţe în termen de 10 zile de la comunicare.
motivul amânării: la solicitarea debitorului, în vederea achitării debitului.
cauza s-a amânat având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor de la Judecătoria Hunedoara din data de 01.09.2009, prin care s-a stabilit declanşarea unei acţiuni de protest pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 01.09.2009, perioadă în care se restrânge activitatea de judecată, urmând a se soluţiona numai anumite tipuri de cauze considerate urgente.
pentru completarea taxei de timbru cu 2,7 lei timbru judiciar sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată