G****** C***** C*********
InculpatCondamnă pe inculpatul GAVRILĂ CASIAN-CONSTANTIN, la: - 1(un) an închisoare , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge , prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ( comisă la data de 02.11.2008). În temeiul art.81, art.82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3(trei) ani. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal. Interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza II Cod penal, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, menţionată mai sus, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 alin.1 C.pr.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu de avocat din oficiu în cursul judecăţii, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în favoarea Biroului de avocaţi Brad.
În vederea administrării probaţiunii .
În vederea administrării probaţiunii .