M****** I***** A*****
InculpatC****** M*****
MartorF****** D*****
MartorÎn baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, condamnă pe inculpatul MĂCIUCĂ IULIAN-ADRIAN, fiul lui Ştefan şi Maria, născut la data de 17.07.1974 în Moineşti, jud. Bacău, cu domiciliul în com. Bereşti Tazlău, sat Enăcheşti, jud. Bacău, CNP 1740717045868, cetăţean romând, studii 12 clase, stagiu militar satisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, la 1 ( un) an închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi litera b C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C.penal. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani prev. de art. 82 C.penal. Conf. art. 71 alin. 5 C.penal, suspendă condiţionat şi executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului că dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracţiune, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conf. art. 83 C.penal. Dispune în baza art. 189 C.pr.penală, ca plata onorariului de avocat din oficiu în sumă de 200 lei, să se achite din fondurile M.J. către B.A. Moineşti ( av. Răduc Andreea). În baza art. 191 alin.1 C. pr.penală , obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2009.