P****** C*******
PetentG**** F********* T********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Modifică procesul-verbal de contravenţie seria H nr. 0086221 / 26.08.2009 încheiat de către intimată în sensul că reduce cuantumul amenzii contravenţionale aplicate petentului de la suma de 100.000 lei la suma de 30.000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Admite cererea de amânare formulată de petent şi amână cauza pentru a da posibilitatea petentului să-şi pregătească apărarea. Amână cauza la 18 februarie 2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2010.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu luat intimatei şi prorogă discuţia probei cu un martor prin care să se dovedească faptul că marfa a fost achiziţionată în mod legal. Pune în vedere petentului ca în termen de 5 zile să depună la dosar interogatoriul ce urmează a fi luat intimatei precum şi ca înainte cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată să depună la dosar înscrisurile în dovedire, sub sancţiunea decăderii din probe. În temeiul art. 129 alin 5 şi art. 167 Cod procedură civilă instanţa încuviinţează pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar. Amână cauza la 21 ianuarie 2009.
În temeiul art. 156 C.proc.civ. admite cererea pentru lipsă de apărare formulată de petent. Amână cauza pentru a da posibilitatea petentului să-şi pregătească apărarea. Pune în vedere petentului că este singurul termen acordat în acest sens. Amână cauza la data de 17 decembrie 2009.
Amână cauza pentru a da posibilitatea petentului să ia la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi înscrisurile depuse la dosar. Amână cauza la data de 26 noiembrie 2009, termen dat în cunoştinţă părţilor.