H******* K*******
Intimat ReclamantR***** C****
Recurent PârâtL**** G*******
Recurent PârâtAnulat ca insuficient timbrat recursul.
Hotarare 29/2013 din 18.01.2013In baza art. 244 pct.1 Cod pr.civilă suspendă soluţionarea prezentei cauzei
Amână soluţionarea cauzei la data de 30.04.2010 în vederea citării recurentului Răcean cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru
Amână soluţionarea cauzei la data de 19.03.2010 în vederea soluţionării cererii de rerexaminare formulată de recurent
Respins cererea privind acordarea ajutorului public formulată de recurentul R***** C****
Amână soluţionarea cauzei la data de 5.03.2010 în vederea soluţionării cererii de scutire/reducere sau eşalonare a taxei de timbru formulată de recurentul R***** C****
Amână soluţionarea cauzei, la cererea mandatarului recurentului, pentru a depune la dosar acte în susţinerea cererii de eşalonare a taxei de timbru.
Amână cauza la data de 15.01.2010 în vederea soluţionării cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru
Amână soluţionarea cauzei, ca urmare a admiterii cererii de amânare depusă la dosar
Amână soluţionarea cauzei la data de 16.10.2009 faţă de Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba din 31.08.2009