B***** G*******
ReclamantP*** E****
Pârâtadmis acţiunea
amână pronunţarea la 23.11.2009
Având în vedere hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drăgăşani din data de 18 septembrie 2009, constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 18-20 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti care, în semn de protest la încercările continue ale puterilor legislativă şi executivă de destabilizare a puterii judecătoreşti şi prin aceasta a statului de drept, a dispus restrângerea activităţii de judecată la cauzele urgente, între care nu se regăseşte şi cea prezentă. Apreciază că se impune acordarea unui nou termen pentru ca astfel activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţii de normalitate, echilibru şi reală independenţă.Amână judecarea cauzei la data de 16 noiembrie 2009.