A******** M****
ContestatorC******* D* T******** F******* B******** S*
IntimatPronunţarea la 18.03.2010. Admite contestaţia formulată de contestatorul A******** M**** împotriva deciziei de concediere nr. 380/19.08.2009 emisă de intimata Compania de Transport Feroviar Bucureşti S.A. Anulează decizia nr. 380/19.08.2009 emisă de intimată şi dispune reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior concedierii. Obligă intimata la plata către contestator a unei desepăgubiri egale cu salarille indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat salariatul. Definitivă şi Executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.03.2010.
pt. ca reprezentantul intimatei să comunice relaţiile solicitate.
Amână cauza pentru a se da posibilitate reprezentantului intimatei să ia cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare formulat de contestator şi totodată pentru a depune la dosar înscrisurile solicitate de către instanţă la termenul anterior, sub sancţiunea decăderii din probă.
pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată în cauză de către intimata Compania de Transport Feroviar Bucureşti S.A . Totodată faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la intimată dispune revenirea cu adresă către aceasta pentru comunicarea lor.
Amână cauza la cererea reprezentantului intimatei. Dispune emiterea de adresă intimatei pt. a depune actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate.