L******* V****** F******
ReclamantC*** P**** R***** S* - D******* R******** D* P**** P*******
Pârâtadmite contestaţia. Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 240 din 30.06.2009 emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă pe intimată să-i plătească contestatoareidrepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate precum şi celelalte drepturi de care ar fi bebeficiat, de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06.04.2010, la tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigfii de muncă şi asigurări sociale.
Amână pronunţarea la data de 06.04.2010
Amână judecarea cauzei la data de 01.04.2010 în vederea administrării probei cu interogatoriul intimatei. Pune în vedere reprezentantei intimatei să depună la dosar răspunsurile la interogatoriu sub sancţiunea aplicării disp. art. 225Cpc. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei. Încuviinţează pentru pârâtă proba cu înscrisuri. Respinge proba testimonială solicitată de reclamantă. Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar interogatoriul care urmează a fi administrat pârâtei Amână judecarea cauzei la data de 11.02.2010 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de pârâtă pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Amână judecarea cauzei la data de 17.12.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.