C** A******* P******
PetentAdmite cererea. Dispune înscrierea modificărilor aduse statutului asociaţiei CAR A în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.04.2009
Încuviinţează cererea formulată de către reprezentantul petentei cu privire la acordarea unui nou termen de judecată. Pune în vedere reprezentantului petentei să depună la dosar actele modificatoare cu privire la sediului petentei în formă autentificată de către notar sau certificată de către avocat, astfel cum prevede art. 33 din OG nr.26/2000 – un exemplar original +4 copii legalizate. Amână judecarea cauzei la data de 02.04.2009, termen dat în cunoştinţă petentei, prin reprezentant. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2009.