S***** I****
ReclamantC******** L**** A* M*********** R***** -********* P***** P****** C*********
PârâtRespinge contestaţia formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu Consiliul Local al Munc. Reşiţa.
Încuviinţează cererea de probaţiune solicitată de reclamant, în ceea ce priveşte depunerea de către pârât a organigramei privind funcţiile din instituţie şi o adeverinţă din care să rezulte funcţia d-nului Madar Sorin. Amână judecarea cauzei la data de 24.03.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.03. 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2010, pentru când se citează părţile, pârâtul cu menţiunea de a depune la dosar Regulamentul Intern al Poliţiei Comunitare sau extras al acestuia, cuprinzând prevederile art.59 pct.12, şi totodată, de a se face dovada că reclamantul a mai săvârşit şi alte abateri disciplinare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.02. 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 10.02.2010, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu părţile.
Constată că prezenta cauză nu este de competenţa Secţiei civile a Tribunalului. Dispune trimiterea cauzei la Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin şi, în baza art.99 alin.2 pct.7 din Regulamentul de Ordine Interioară din data de 04.11.2008, o transpune pe rolul completului de judecată C.6 al Secţiei comerciale şi de contencios administrativ şi fiscal, specializat în judecarea cauzelor de contencios administrativ, cu termen de judecată la 13 ianuarie 2010. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 ianuarie 2010.
Dispune efectuarea unei adrese către pârât, pentru a comunica dacă reclamantul are calitatea de funcţionar public sau dacă între părţi a fost încheiat un contract individual de muncă, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei. Amână judecarea cauzei la 12 ianuarie 2010.
Admite cererea formulată de către reclamant, pentru comunicarea întâmpinării şi a înscrisurilor însoţitoare. Dispune citarea pârâtei, cu menţiunea de a depune la dosar un exemplar al întâmpinării şi al înscrisurilor însoţitoare sau de a comunica aceste înscrisuri reclamantului. Amână judecarea cauzei la 08 decembrie 2009.