V***** P****
CondamnatV***** P****
CondamnatIa act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale, formulată de către condamnatul V***** P****, fiul lui Petre şi Aurelia, născut la data de 17 iunie 1965 în Târgovişte, CNP *********1797, deţinut în Penitenciarul Mărgineni. Obligă pe condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei, incluzând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, şi taxa pentru expertiza medico-legală dispusă şi efectuată în cauză în sumă de 152 lei, sume care se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Dâmboviţa, respectiv Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, pentru plata serviciilor prestate. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru condamnatul aflat în stare de detenţie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 aprilie 2010.
Acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză medico-legală, dar şi pentru lipsa condamnatului, prezenţa acestuia la instanţă fiind obligatorie.
Acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză medico-legală privind pe condamnat.
Acordă termen pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale a condamnatului la Institutul Naţional de Medicină Legală " Mina MInovici".
Acordă termen pentru solicitarea de relaţii de la Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Dâmboviţa.
Acordă termen în vederea administrării de probe, respectiv pentru efectuarea unei expertize medico-legală a condamnatului.
Admite cererea formulată de către procurorul de şedinţă. Se va întocmi un referat de către Biroul Executări Penale pentru a face verificări şi a comunica dacă există pe rolul instanţei o altă cerere formulată de către condamnatul V***** P****, având acelaşi obiect, respectiv întrerupere executare pedeapsă pe motive medicale.
amana cauza