Dosar 3467/232/2009 din 18.11.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3467/232/2009
Data dosar:
18.11.2009
Instanta:
Judecătoria Găești
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.05.2010 la ora 09:00

    Complet: C4-penal
  • Soluţionare

    Hot.: În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art. 74 Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal: Condamnă pe inculpatul D****** I**** la 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 81 şi art. 82 Cod penal: Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 2 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal. Potrivit art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p: Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu. Suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 12.05.2010 la ora 09:00

    Complet: C4-penal
  • Încheiere

    Încheiere: Amână pronunţarea la data de 19.05.2010, pentru deliberări. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.05.2010.

  • Sedinta din data de 05.05.2010 la ora 09:00

    Complet: C4-penal
  • Încheiere

    Încheiere: Amână pronunţarea la data de 12.05.2010, pentru deliberări.

  • Sedinta din data de 07.04.2010 la ora 09:00

    Complet: C4-penal
  • Amânat

    pentru a se dovedi apărarea inuclpatului,

  • Sedinta din data de 03.03.2010 la ora 09:00

    Complet: C4-penal
  • Amânat

    în vederea administrării probei cu martori,

  • Sedinta din data de 10.02.2010 la ora 09:00

    Complet: C4-penal
  • Amânat

    în vederea administrării probelor,

  • Sedinta din data de 13.01.2010 la ora 09:00

    Complet: C4-penal
  • Amânat

    pentru a se cita inculpatul la ambele adrese,

Flux dosar


Actualizare GRPD