G********* I****
InculpatV****** D******
Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U****** "*** A****** A****** G*****
Parte civilăamână pronunţarea la 19.02.2010 Condamnă pe inculpatul G********* I**** la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani închisoare şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi b C.pen. pe o durată de 1 ( un ) an pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C.pen. în referire la art. 174 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 73 lit. b C.pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c C.pen. în ref. la art. 76 alin. 2 C.pen. ( faptă din 28.05.2009 ) În baza art. 71 C.pen. aplică inculpatului G********* I**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi b C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. menţine starea de arest a inculpatului G********* I**** iar conform art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 29.05.2009 la zi. Ia act că partea vătămată V****** D****** nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal. În baza art. 14 C.pr.pen. şi art. 346 C.pr.pen. rap. la art. 998 C.civ., obligă pe inculpatul G********* I**** la plata sumei de 1438,74 lei cu titlu de despăgubiri civile ( cheltuieli de spitalizare ) către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Galaţi. În baza art. 118 lit. b C.pen. dispune confiscarea cuţitului folosit la săvârşirea infracţiunii care însoţeşte dosarul. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpatul G********* I**** la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.02.2010.
Conform art. 300 indice 2 C.pr.pen. şi art. 160 indice b alin.1 C.pr.pen. constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului G********* I****. Conform art. 300 indice 2 C.pr.pen. în referire la art. 160 indice b alin. 3 C.pr.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului G********* I****. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere care este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului. Cu recurs în termen de 24 de ore. Pentru lipsa martorilor din lucrări amana judecarea cauzei la 11.02.2010 sala 2
Pentru lipsa martorului Poteraş, în a cărei audiere se sinsistă, amână judecarea cauzei la data de 18.01.2010 S2.
termen 11.12.2009 Sala 2 pentru audierea martorilor din lucrări Conform art 300 indice 2 Cod procedură penală şi art 160 indice ba lin 1 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului G********* I****
Conform art 300 indice 2 Cod procedură penală şi art 160 indice b alin 1 Cod procedură penală constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului G********* I****. Conform art 300 indice 2 Cod procedură penală în referire la art 160 indice b alin 3 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului G********* I**** termen 04.11.2009 Sala 2 pentru audierea martorilor din lucrări
Faţă de Hotărârea nr. 4/31.08.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi, amână judecarea cauzei la data de 08.10.2009 sala 2.
termen 14.09.2009 Sala 2 pentru audierea martorilor din lucrări în vederea obţinerii fişei de cazier a inculpatului Conform art. 300 indice 2 C.pr.pen. şi art. 160 indice b alin.1 C.pr.pen. constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului G********* I****. Respinge ca fiind nefondate cererile de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpat prin avocat ales. Conform art. 300 indice 2 C.pr.pen. în referire la art. 160 indice b alin. 3 C.pr.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului G********* I****. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere care este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului. Cu recurs în termen de 24 de ore. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.08.2009.