I**** R**** I****
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a Cod Penal, rap. la art. 76 lit. d Cod Penal condamnă pe inculpatul I**** R**** I****, fiul lui IOAN şi ANGELA, născut la data de 21.04.1982, în Baia Mare, jud. Maramureş, cetăţenie română, studii şcoală profesională, stagiul militar nesatisfăcut, administrator societate, fără antecedente penale, dom. în Baia Mare, str. Bucovinei, nr. 4/7, jud. Maramureş, la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În baza art. 81 C. Penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, iar în baza art. 82 C. Penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 71 alin. 5 Cod Penal suspendă executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. Proc. Pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. Penal. În baza art. 191 al. 1 C. proc. Pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, suma de 200 reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către av. Giurgiu Adrian (delegaţia nr. 1554/11.05.2009), urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2009.
AMÂNAT ÎN PRONUNŢARE PT.18.06.2009 ÎN VEDEREA DELIBERĂRII
faţă de cererea de amânare formulată d ecătre inculpat ca fiind plecat din localitate