S****** I****
InculpatA****** C******
Parte civilăS******* J******* D* U****** S** P********* F******
Parte civilăS******** D* A******** J******* V******
Parte civilăF***** I**
MartorCondamnă pe inculpatul S****** I****, în prezent aflat în Penitenciarul Focşani, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174 C.pen. cu aplicarea art. 74 al.1 lit.a,b,c; al.2 C.pen. cu referire la art. 76 al.2 C.pen. la 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit.a ipoteza a II-a, lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 06.09.2009 la zi. Menţine starea de arest a inculpatului. În baza art. 118 lit.b C.pen. dispune confiscarea corpului delict folosit la agresarea victimei (un cuţit artizanal). Obligă inculpatul la despăgubiri civile astfel; - către partea civilă Spitalul de Urgenţă „Sf.Pantelimon” Focşani la plata sumei de 4.583,11 lei şi către partea civilă S******** D* A******** J******* V****** la plata sumei de 418 lei, cu dobânzile legale aferente calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului. - către partea civilă A****** C****** la plata sumelor de : - 1500 lei daune materiale; - 2000 lei daune morale; - 4020 lei beneficiu nerealizat. Obligă inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.