M***** I**
ReclamantC******** L**** A* C****** D*********
PârâtP*** M****
PârâtAdmite cererea. Dispune în dreparea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei nr. 2023 din 18 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Teleorman în sensul menţionării corecte a denumirii comunei şi a funcţiei , respectiv comuna Dobroteşti şi funcţia de viceprimar în loc de comune Fobroteşti şi funcţia de vicepreşedinte cum greşit s-a tehnoredactat. Cu recurs. dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi 15.02.2010.
Amână pronunţarea la 18.12.2009 Admite acţiunea . Anulează HCL nr. 36 şi nr. 37 din 29.10.2009 şi repune părţile în situaţia anterioară
Amână pronunţarea la 02.12.2009 Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul Mănica Ion. Dispune suspendarea executării Hotărârilor nr. 36 şi 37 din 20.10.2009 emise de C******** L**** A* C****** D*********. Fixează termen de judecată la 14.12.2009 pentru când se vor cita părţile, pârâtul Consiliul local cu menţiunea de a depune la dosar actele care au stat la baza emiterii hotărârilor contestate. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi. 02.12.2009.