B***** A****
MartorS**** A*******
Intimat ReclamantI******* L*******
Apelant PârâtRespinge ca nefondat apelul.
Amână pronunţarea pentru data de 17.11.2009.
În vederea administrării probei testimoniale cu martorul B***** A****.
Ca urmarea a Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Cluj din data de 31 august 2009 prin care s-a dispus amânarea judecării cauzelor şi soluţionarea doar a cauzelor urgente, respectiv a celor cu arestaţi în materie penală, în materie civilă cauzele cu minori, plasamente , restrângerea dreptului la liberă circulaţie, iar în materie de contencios administrativ şi fiscal suspendarea actelor administrative şi litigiile de muncă, începând cu data de 01 septembrie 2009. Părţile prezente primesc termenul în cunoştinţă. Se vor cita părţile lipsă.
-ca urmare a hotărârii adunării generale a judecătorilor de restrângere a activităţii
termen pentru administrarea probei testimoniale
PENTRU AUDIEREA A CATE UN MARTOR PENTRU FIECARE PARTE SI LUAREA INTEROGATORIULUI RECL.
Transpus la completul 5 A.
studiu motive de apel şi întâmpinare