S********* C********** M************** D* G***** I "******** 2********** R****** D* I***** T******
Recurent ReclamantP******* I***
Intimat PârâtS************* P*** A*** S**** P**** Ş* S**** L****
Intimat PârâtC****** M****
Intimat PârâtAdmis recursul declarat de recurenta Societatea Cooperativă Meşteşugărească " Moldavia 2005" S.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 5588/6.11.2008 a Judecătoriei Botoşani. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalul Botoşani - Secţia Comercială - complet specializat litigii comerciale. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 1.02.2010.
Faţă de lipsa de procedură cu intimaţii P******* I*** şi C****** M****, întrucât lipsesc dovezile de citare, instanţa în temeiul art. 85 coroborat cu art. 107 Cod procedură civilă, va acorda un termen în acest sens.
la dosar recurenta a depus precizări şi o serie de înscrisuri, ataşate la filele 9-27, după care: Instanţa înmânează reprezentantului intimatei un exemplar din precizările depuse de recurentă. Reprezentantul intimatei depune împuternicire avocaţială la dosar şi solicită acordarea unui termen pentru a studia precizările depuse. Reprezentantul recurentei depune împuternicire avocaţială la dosar şi nu se opune termenului solicitat. T R I B U N A L U L , Analizând cererea reprezentantului intimatei, în temeiul art. 96 Cod procedură civilă va acorda termenul solicitat pentru studia şi a răspunde la precizările primite. Amână soluţionarea cauzei la data de 11.01.2010.