G******* T*****
ReclamantG******* A**
ReclamantB*** I**** A********
ReclamantB*** N******
ReclamantP***** M****
ReclamantAdmite în parte acţiunea civilă precizată formulată de reclamanţii GT ş.a în contradictoriu cu pârâtul AM -ca urmaş al pârâtului AI decedat pe parcursul procesului, precum şi cu pârâţii SR prin M.F.P. ş.a., astfel încât: Dispune instituirea unei servituţi de trecere permanente, cu piciorul şi vehicule (atelaje şi auto), în favoarea fondului dominant format din imobilele proprietatea reclamanţilor situate în oraş SB, înscrise în CF 6884, nr.top. 171, CF 2146, nr.top. 172, CF 6199, nr.top. 173 şi CF 6587, nr.top. 170, peste fondurile aservite, înscrise în CF 3236 nr.top. 165 şi CF 4469, nr.top.164 , pe aliniamentul A-B-C-G-H-J-K-L-A, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert HF, plan de situaţie de la f.103. Respinge cererea de instituire servitute de trecere pentru terenul înscris în CF 4039 nr.top. 163 şi pentru suprafaţa corespunzătoare aliniamentului dintre punctele G-C-F-G, din terenul cu nr.top. 164. Respinge cererea pârâtei RM de obligare a reclamanţilor la despăgubiri. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică 20.11.2015.
Hotarare 3089/2015 din 20.11.2015Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 20.11.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2015Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 9 noiembrie 2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2015Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 28.10.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2015Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 22.10.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2015Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 21.10.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2015Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 14.10.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2015termen pentru continuarea judecării cauzei prin raportare la încheierea de respingere a declaraţiei de abţinere.
Incheiere de sedinta din 10.09.2015Respinge ca neîntemeiată cererea de abţinere.
Incheiere abtinere din 29.07.2015Repus pe rol, redeschise dezbaterile, stabilit termen pentru 10.09.2015 pentru formulare în scris declaraţie de abţinere urmare a faptului că, cu prilejul deliberării, s-a apreciat de judecător că şi-a exprimat în parte părerea asupra litigiului, respectiv în ceea ce priveşte apărările formulate în cauză de pârâta R M.
Incheiere de sedinta din 27.07.2015Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 27.07.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.07.2015Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 20.07.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2015pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 11.06.2015formualre obiecţiuni la raportul de expertiză, completare expertiză sau depunerea unui înscris din partea reclamantului.
Incheiere de sedinta din 21.05.2015pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertizîă tehnică
Incheiere de sedinta din 26.03.2015probe- efectuare expertiză tehnică Anevar
Incheiere de sedinta din 29.01.2015Admite cererea de repunere a cauzei pe rol
Incheiere de sedinta din 26.11.2014Suspendat în baza dispoziţiilor art. 155/1 Cpc
Incheiere suspendare din 22.05.2014Lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 03.04.2014Lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 06.03.2014lipsă procedură, termen pentru depunere note de şedinţă de către reclamanţi prin mandatar
Incheiere de sedinta din 30.01.2014Admis cererea. Repune cauza pe rol
Incheiere de sedinta din 25.11.2013Respinge cererea de repunere pe rol
Incheiere de sedinta din 20.09.2013Suspendat în baza dispoziţiilor art. 155/1 Cpc
Incheiere suspendare din 04.04.2013ultim termen pentru anexare adeverinţă emisă de către Primăria Oraşului Sângeorz-Băi
Incheiere de sedinta din 28.02.2013Pentru studiul noilor înscrisuri comunicate.
Incheiere de sedinta din 07.02.2013precizare de acţiune, introducere în cauză posesor faptic
Incheiere de sedinta din 06.12.2012termen pentru comunicarea precizării de acţiune şi a cererii de chemare în judecată a altor persoane
Incheiere de sedinta din 25.10.2012termen pentru încheiere tranzacţie
Incheiere de sedinta din 13.09.2012termen pentru încheiere tranzacţie
Incheiere de sedinta din 31.05.2012reprogramare cercetare locală pentru data de 28.05.2012
Incheiere de sedinta din 03.05.2012Programare cercetare locală.
Probe- raport de expertiză de evaluare.
lipsă procedură, pârât decedat, necesitate indicare moştenitori
Admite cererea. Repune cauza pe rol
art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă
Incheiere suspendare din 28.10.2010administrare probe
Probe- expertiză , martori
termen pentru încheiere tranzacţie
studiu expertiză evaluare
obiecţiuni la lucrarea de expertiză
Raportat la poziţia şi susţinerile mandatarilor părţilor, necesitatea comunicării completării la expertiză efectuată în cauză, conform dispoziţiilor art. 126 Cod procedură civilă
studiu lucrare de expertiză
rep.ciclic
obieţiuni expertiză
pentru studiul întâmpinării, depunerea raportului de expertiză,
a se efectua adresă Comisia judeţeană