P****** N******
InculpatS***** M*****
MartorC****** M*****
MartorÎn baza art. 86 alin.2 din O.U.G. 195/2002 rep. condamnă pe inculpatul P****** N******, fiul lui Radu şi Ioana, ns. la data de 17.03.1946 în com. Gurbăneşti, jud. Călăraşi, domiciliat în Bucureşti, str. Toamnei, nr.106, sector 2, cetăţean român, studii medii, stagiul militar satisfăcut, pensionar, necunoscut cu anecedente penale, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având suspendată exercitarea dreptului de conducere, faptă din data de 14.07.2008. Face aplicarea art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege prev. de art. 64 alin.1 lit. a C.p. În baza art.81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 9 luni, termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal. În baza art. 71 alin.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare indicat mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare stabilit de instanţă. În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti a sumei de 50 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru studierea dosarului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.01.2010.
administrare probe.