Dosar 356/233/2009 din 12.01.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 356/233/2009
Data dosar:
12.01.2009
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.06.2009 la ora 08:30

    Complet: CP3
  • Soluţionare

    SOLUTIE: S.P. 1174/22.06.2009. HOTARARE: Condamnă pe inculpatul P*********** C***** la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita minimă admisă de lege, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi alin. 2 Cod penal, în referire la art. 76 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 11.08.2008). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani si 4(patru) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 4(patru) luni. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul P*********** C***** la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.06.2009. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului P*********** C***** asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.

  • Sedinta din data de 11.05.2009 la ora 08:30

    Complet: CP3
  • Amânat

    SOLUTIA: TERMEN : 22.06.2009, SALA 6. CAUZA AMANARII / NR.HOT. - pentru a fi audiat martorul lipsa.

  • Sedinta din data de 23.03.2009 la ora 08:30

    Complet: CP3
  • Amânat

    SOLUŢIA : TERMEN : 11.05.2009, SALA 6, TIMPUL 1. CAUZA AMÂNĂRII/NR.HOT. - pentru a se depune acte la dosar de catre inculpat prin aparator si pentru a fi audiati martorii din lucrari.

Flux dosar


Actualizare GRPD