Dosar 3579/254/2009 din 26.10.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3579/254/2009
Data dosar:
26.10.2009
Instanta:
Judecătoria Mangalia
Departament:
Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.11.2010 la ora 9:00

    Complet: P8
  • Soluţionare

    SENTINŢA PENALĂ NR.449/P/30.11.2010 În baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen. Condamnă pe inculpatul B*** D*****, la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în formă continuată. În baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002. Condamnă pe inculpatul B*** D*****, la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 34 lit. b C.pen., rap la art. 33 lit. b C.pen. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 71 C.pen interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.pen., cu excepţia dreptului de a alege.. În baza art. 81 C.pen. Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat conf. art 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. Suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate. În baza art. 359 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 189 C.pr.pen. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului desemnat din oficiu, respectiv pentru av. Brătescu Ancuţa, în cuantum de 200 lei, conf. delegaţie nr. 29922 din 30.10.2009. În baza art. 191 al 1 C.pr.pen. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 500 lei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în sedinţă publică, azi.30.11.2010.

  • Sedinta din data de 05.10.2010 la ora 9:00

    Complet: P8
  • Amânat

    Având în vedere lipsa inculpatului şi a martorului din lucrări la acest termen de judecată, Apreciind că justa soluţionare a cauzei şi lămurirea acesteia sub toate aspectele impune ascultarea martorului din lucrări Chiţu Ionuţ, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi poziţia procesuală exprimată la acest termen de judecată de către apărătorul din oficiu al inculpatului,

  • Sedinta din data de 15.06.2010 la ora 9:00

    Complet: P8
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei, pentru când: Se va reitera procedura de citare cu martorul din lucrări Chiţu Ionuţ, la adresa de domiciliu. În baza dispoziţiilor art.183 Cod pr.penală se va emite mandat de aducere pentru martor, cu menţiunea că neexecutarea mandatului va atrage sancţionarea Sefului Postului de Politie de la domiciliul acestuia potrivit dispoziţiilor art.198 Cod pr.penală. În baza dispoziţiilor art.198 al.1 lit.b Cod procedură penală dispune amendarea Sefului Postului de Poliţie al comunei Chirnogeni, cu amendă judiciară în cuantum de 100 lei, pentru neexecutarea mandatului de aducere emis pe numele martorului din lucrări, sens în care se va comunica un exemplar de pe încheierea de şedinţă cu menţiunea că poate solicita motivat scutirea de plata amenzii sau diminuarea cuantumului acesteia în termen de 10 zile de la comunicare. Se va emite adresă către compartimentul Executări civile din cadrul Judecătoriei Mangalia în vederea punerii în executare a măsurii dispuse de instanţă. Stabileşte termen de judecată la data de 05.10.2010. Pronunţată în şedinţa publică azi 15.06.2010.

  • Sedinta din data de 04.05.2010 la ora 9:00

    Complet: P8
  • Amânat

    Având în vedere lipsa inculpatului şi a martorului din lucrări la acest termen de judecată, Apreciind că justa soluţionare a cauzei şi lămurirea acesteia sub toate aspectele impune ascultarea martorului din lucrări Chiţu Ionuţ, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi poziţia procesuală exprimată la acest termen de judecată de către apărătorul din oficiu al inculpatului,

  • Sedinta din data de 23.03.2010 la ora 9:00

    Complet: P8
  • Amânat

    Având în vedere lipsa inculpatului şi a martorului din lucrări la acest termen de judecată, Apreciind că justa soluţionare a cauzei şi lămurirea acesteia sub toate aspectele impune ascultarea martorului din lucrări Chiţu Ionuţ, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi poziţia procesuală exprimată la acest termen de judecată de către apărătorul din oficiu al inculpatului,

  • Sedinta din data de 09.02.2010 la ora 9:00

    Complet: P8
  • Amânat

    Având în vedere lipsa inculpatului şi a martorului din lucrări la acest termen de judecată, Apreciind că justa soluţionare a cauzei şi lămurirea acesteia sub toate aspectele impune ascultarea martorului din lucrări Chiţu Ionuţ, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi poziţia procesuală exprimată la acest termen de judecată de către apărătorul din oficiu al inculpatului,

  • Sedinta din data de 15.12.2009 la ora 9:00

    Complet: P8
  • Amânat

    ÎNCHEIERE Cerere de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul Ministerului Public, motivată de lipsa martorului din lucrări, Chiţu Ionuţ.

Flux dosar


Actualizare GRPD