Dosar 3587/108/2009* din 21.07.2009

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3587/108/2009*
Data dosar:
21.07.2009
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA a II-a CIVILA
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2018 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Închide conform art.132 alin.2 din L nr.85/2006 procedura insolvenţei declanşată faţă de debitoarea SC Private Consulting SRL, pentru aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006. Descarcă lichidatorul judiciar Eurosmart IPURL, de toate îndatoririle şi responsabilităţile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad. Notifică sentinţa de închidere către DGFP Arad şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică a judecătorului sindic din 25 ianuarie 2018.

    Hotarare 32/2018 din 25.01.2018
  • Sedinta din data de 02.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 25.01.2018 - în vederea soluţionării irevocabile a dosarului asociat nr. 3587/108/2009*/a2.

    Incheiere de sedinta din 02.11.2017
  • Sedinta din data de 19.10.2017 la ora 10:30

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 02.11.2017 - în vedere soluţionării dosarului asociat nr. 3587/108/2009*/a2.

    Incheiere de sedinta din 19.10.2017
  • Sedinta din data de 21.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 19.10.2017 ora 10:30 - în vederea soluţionării contestaţiei formulată împotriva Planului de distribuire finală.

    Incheiere de sedinta din 21.09.2017
  • Sedinta din data de 08.06.2017 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 21.09.2017 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 08.06.2017
  • Sedinta din data de 16.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 08.06.2017 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 16.03.2017
  • Sedinta din data de 15.12.2016 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 16.03.2017- pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 15.12.2016
  • Sedinta din data de 15.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 15.12.2016 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 15.09.2016
  • Sedinta din data de 09.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 15.09.2016 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 09.06.2016
  • Sedinta din data de 17.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 09.06.2016 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 17.03.2016
  • Sedinta din data de 17.12.2015 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 17.03.2016 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 17.12.2015
  • Sedinta din data de 01.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 17.12.2015 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 01.10.2015
  • Sedinta din data de 17.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T 01.10.2015 pentru emiterea unei adrese către creditoarea B.C. Intensa Sanpaolo cu privire la oferta de cumparare formulată de SC Luar

    Incheiere de sedinta din 17.09.2015
  • Sedinta din data de 04.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 17.09.2015 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 04.06.2015
  • Sedinta din data de 26.03.2015 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 04.06.2015 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 26.03.2015
  • Sedinta din data de 11.12.2014 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 26.03.2015 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 11.12.2014
  • Sedinta din data de 18.09.2014 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 11.12.2014 pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 18.09.2014
  • Sedinta din data de 19.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T.18.09.2014 - pentru valorificarea bunurilor şi continuarea procedurii insolvenţei

    Incheiere de sedinta din 19.06.2014
  • Sedinta din data de 24.04.2014 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 19.06.2014 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 24.04.2014
  • Sedinta din data de 27.02.2014 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 24.04.2014 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 27.02.2014
  • Sedinta din data de 12.12.2013 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T:27.02.2014 Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor.

    Incheiere de sedinta din 12.12.2013
  • Sedinta din data de 03.10.2013 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T: 12.12.2013 Pentru continuarea peocedurii.

    Incheiere de sedinta din 03.10.2013
  • Sedinta din data de 27.06.2013 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T.3.10.2013 - pentru valorificarea activului imobiliar şi pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 27.06.2013
  • Sedinta din data de 21.03.2013 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T:27.06.2013- Pentru continuarea pricedurii

    Incheiere de sedinta din 21.03.2013
  • Sedinta din data de 17.01.2013 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T:21.03.2013- pentru continuarea procedurii insolvenţei

  • Sedinta din data de 25.10.2012 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T:17.01.2013- pentru continuarea procedurii insolvenţei

  • Sedinta din data de 21.06.2012 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T:25.10.2012 A.C.

  • Sedinta din data de 29.03.2012 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T:21.06.2012

  • Sedinta din data de 31.01.2012 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    T 29.03.2012 pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 22.11.2011 la ora 09:00

    Complet: C-sindic4
  • Amână cauza

    t.31.01.2012 pentru continuarea procedurii

Flux dosar


Actualizare GRPD