G********* C****** A********
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 condamnă pe inculpatul G********* C****** A******** la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat exerciţiul dreptului de a conduce”. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza a –II-a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a –II-a şi lit. b Cod penal aplicată inculpatului prin prezenta. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării. Dispune luare faţă de inculpat a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical prevăzută de art. 113 Cod penal. Măsura va fi adusă la îndeplinire prin intermediul Direcţiei Judeţene de Sănătate Neamţ. Pune în vedere inculpatului obligaţia prezentării de îndată ce va fi înştiinţat la unitatea sanitară la care urmează a i se face tratamentul, atrăgându-i atenţia că în caz de neprezentare se va dispune internarea medicală. Constată că inculpatul a avut apărător ales. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.11.2010.
Hotarare 227 din 23.11.2010Amână pronunţarea la data de 23.11.2010.
Amână pronunţarea la data de 19.11.2010.
În vederea audierii martorilor, acordă termen de judecată la data de 10.11.2010.
În vederea administrării probatoriului, acordă termen de judecată la data de 06.10.2010.
în vederea citării cu mandat de aducere a martorilor din lucrări acordă termen de judecată la data de 01.09.2010
Faţă de lipsa inculpatului şi în vederea audierii martorilor din lucrări, acordă termen de judecată la data de 19.05.2010.
Faţă de lipsa inculaptului şi apărătorului ales, acordă termen de judecată la data de 28.04.2010.
pentru a se reveni cu adresă către SML Neamţ în vederea comunicării raportului de expertiză psihiatrică a inculpatului.
Pentru efectuarea unei expertize psihiatrice inculpatului.
Pentru citarea martorilor.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Judecătoriei Bicaz nr.1 din 31.08.2009 şi Procesul-verbal al Adunării Generale a Personalului Auxiliar de Specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Bicaz din 01.09.2009,
Pentru administrarea probatoriului.
Faţă de lipsa inculpatului amână judecarea cauzei la data de 27.05.2009, pentru când se va cita inculaptul şi martorii din lucrări, inculpatul cu mandat de aducere.