B***** A*****
Recurent ReclamantB***** G*******
Recurent ReclamantD****** E****
Intimat PârâtP******* O******
Intimat PârâtAdmite cererea formulată petentul D****** E****. Învesteşte cu formulă executorie sentinţa civilă nr.905/18.11.2009 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 358/273/2009. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 28.09.2010.
Anulează cererea , ca netimbrată. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi 18.11.2009. Preşedinte,
Constată din oficiu înregistrată pe rolul Judecătoriei Oraviţa sub nr.1211/273/2009, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanţii B***** A***** şi B***** G*******, cu termen de judecată la data de 04.11.2009. În temeiul disp. art. 141 C.pr.c., se dispune repunerea pe rol a cauzei. Se stabileşte termen în vederea judecăţii la data de 18.11.2009. Se va cita pentru termenul stabilit la 18.11.2009: reclamanţii B***** A***** şi B***** G*******, pârâţii D****** E**** şi P******* O****** cu menţiunea”aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică,azi 21.10.2009
Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtei P******* O****** consilier juridic Iacob Gabriela. Amână judecarea cauzei la data de 21.10.2009 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Reclamanţii prin avocat vor face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3324,49 lei şi 5 lei timbru judiciar, taxă ce a fost stabilită prin încheierea din camera de consiliu din data de 29.06.2009, de un alt complet de judecată, în dosarul nr. 637/273/2009 al Judecătoriei Oraviţa, cu privire la imobilul în litigiu. Se va cita P******* O****** cu menţiunea”aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică,azi 23.09.2009
Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2009 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul încheierii din 22.04.2009 care motivează că în mod corect instanţa din oficiu a solicitat relaţia cu privire la valoarea fiscală de impozitare al imobilului în vederea stabilirii taxelor judiciare de timbru. Respinge cererea reclamanţilor ca prematur formulată , privind solicitarea către P******* O****** la relaţii privitoare la istoricul fiscal al imobilului dedus judecăţii, în lămurirea situaţiei juridice a acestuia. Amână cauza pentru termenul din 23.09.2009, raportat la soluţionarea cererii de reexaminare a modului şi cuantumului taxelor judiciare de timbru puse în vedere reclamanţilor la termenul anterior, cu menţiunea pentru reclamanţi a-şi timbra acţiunea cu 4.681,78 lei şi 5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării cererii în măsura în care nu fac dovada unor noi dispoziţii cu privire la taxele judiciare de timbru, urmare a soluţionării cererii de reexaminare învederate. Se va cita P******* O****** cu menţiunea”aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică,azi 17.06.2009
Amână judecarea cauzei la data de 17.06.2009 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Reprezentanta reclamanţilor avocat Cazan Greti, va face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4.681,78 lei şi timbru judiciar în sumă de 5 lei. Citarea pârâtei P******* O****** cu menţiunea”aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică,azi 20.05.2009
Amână judecarea cauzei la data de 20.05.2009 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Se va efectua adresă la P******* O****** Serviciul de Taxe şi Impozite Locale şi a se şi a se solicita eliberarea unui certificat fiscal cu valoarea imobilului în litigiu privind imobilul în litigiu, identificat prin număr topografic 133, în suprafaţă de 1440 m.p., înscris în cartea funciară cu nr. 1774, situat în Oraviţa, str. Spitalului (fost Pop de Băseşti), nr. 15 ( nr. vechi b586 – loc de casă cu casă, judeţul Caraş-Severin. În vederea studierii înscrisurilor depuse în şedinţa publică de azi de reprezentanţii părţilor.