Ş**** G* C******* G*******
Apelant Inculpatprin decizia penală nr. 141/A din 07.08,2009 În temeiul art. 378 C. pr. pen., art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen. admite apelul declarat de apelantul-inculpat Şiman Cristian Gheorghe, domiciliat în comuna Lăpuş, nr. 1162, jud. Maramureş, împotriva sentinţei penale nr. 119 din 17.06.2009 a Judecătoriei Târgu Lăpuş, pe care o desfiinţează în parte şi judecând: Reduce pedeapsa aplicată inculptului Şiman Cristian Gheorghe (... )de la 1 an închisoare la 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 74 lit. a, c C. pen, art. 76 lit. d C. pen. În temeiul art. 81 C. pen., art. 82 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de 2 ani şi 5 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. În temeiul art. 192 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 07.08.2009.
în vederea deliberării, amână în continuare pronunţarea în cauză la data de 07.08.2009
în vederea deliberării amână pronunţarea în cauză la data de 5 august 2009