S******* C***** A*******
ReclamantI************ Ş***** A* J******** H********
PârâtRESPINS ACŢIUNEA RECLAMANTEI
Având în vedere că se impune: citarea reclamantei cu menţiunea să depună la dosar toate actele de care înţelege să se folosească în susţinerea cererii şi să propună probe în apărare; şi emiterea unei adrese pârâtului să depună la dosar lucrarea susţinută de reclamantă la data de 15.07.2009, copia contestaţiei formulată de aceasta şi înregistrată sub nr. 2704/19.07.2009, precum şi răspunsul comunicat reclamantei la contestaţia formulată,
SUSPENDAT ÎN BAZA ART. 242 AL 2 COD PROCEDURĂ CIVILĂ
Faţă de lipsa de procedură cu reclamanta
Transpune prezenta cauză la Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal – C1 fond , fixând termen de judecată la data de 22 iunie 2010
Pentru comunicarea unui exemplar al precizării cu pârâtul ,
Pentru comunicarea unui exemplar al actelor depuse de către pârât cu reclamanta lipsă
Având în vedere că pârâtul nu a depus actele solicitate cu adresă la termenul trecut şi faţă de precizarea reclamantei depusă pentru acest termen de judecată
PENTRU A SE DEPUNE ACTELE SOLICITATE
Întrucât nu s-au depus actele solicitate de către instanţă pârâtului prin adresă
pentru a se depune actele solicitate
Pentru ca pârâtul să depună întâmpinare şi acte în apărare