S* C**** F** A** S**
DebitorO**** C*********
LichidatorO** D***
IntimatJ********** C******
IntimatA** C******
CreditorAdmite cererea lichidatorului judiciar. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC CONAX FOX AIR SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru efectuarea din oficiu a menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.4 din Legea 85/2006, dispune eliberarea către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziţia UNPIR a sumei de 49,7 lei reprezentând cheltuieli de procedură şi a sumei de 3.000 lei + TVA reprezentând remuneraţia pe perioada iunie - noiembrie 2010. Definitivă. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Acordă termen la 25.11.2010 pentru când se vor cita creditorii cu menţiunea că se va pune în discuţie cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii întemeiată pe dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2010 şi motivată de lipsa bunurilor din averea debitorului. Dispune citarea creditorului SC MITLIV EXIM SRL cu copia raportului lichidatorului judiciar.
Admite cererea. Obligă pârâţii la plata în solidar către societatea debitoare a sumei de 96.455 lei, reprezentând pasiv neacoperit. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Acordă termen la 30.09.2010 pentru continuarea procedurii, având în vedere că nu s-a soluţionat cerrea lichidatorului judiciar de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată împotriva fostului administrator social al societăţii debitoare.
Acordă termen la 10.06.2010 pentru când se vor cita pârâţii, la solicitarea lichidatorului judiciar, cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu sub sancţiunea prevăzută la art. 225 Cod procedură civilă.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Acordă termen la 03.06.2010 pentru continuarea procedurii. Ia act că lichidatorul judiciar a înţeles să formuleze cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, împotriva pârâţilor Cojocaru Nastasie şi Cojocaru Aurelian. Dispune înregistrarea separată a cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale. Acordă termen la 22.04.2010 pentru când se vor cita pârâţii Cojocaru Nastasie şi Cojocaru Aurelian cu copie acţiunea şi cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Acordă termen la 11.03.2010 pentru continuarea procedurii, formularea unei eventuale cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale.
Dispune afişarea, în copie, la uşa instanţei a tabelului definitiv al creanţelor împotriva debitorului. Acordă termen la 21.01.2010 pentru continuarea procedurii.
Dispune înregistrarea la grefă şi afişarea, la uşa instanţei, în copie, a tabelului preliminar al creanţelor împotriva debitorului. Acordă termen la 15.10.2009 pentru continuarea procedurii.
Acordă termen la 01.10.2009.
Admite cererea debitorului S* C**** F** A** S**, prin lichidator judiciar O**** C*********, pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva sa. În temeiul art.32 alin 1 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului S* C**** F** A** S**, cu sediul în Craiova, str. B-dul Oltenia nr.52, bl.2, sc.1, ap.6, jud. Dolj. Pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin. 1 din lege. În temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar pe O**** C*********, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţie lunară de 1000 lei. În temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării din oficiu a cuvenitelor menţiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art.252 din Legea 31/1990 republicată. In temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Constată dizolvată societatea debitoare şi dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului. În temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 59 din lege la data de 30 iulie 2009. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 30 iulie 2009. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 17 septembrie 2009. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 01 octombrie 2009 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 15 octombrie 2009. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către lichidator judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie. În temeiul art. 3 pct.26 Legea 85/2006, dispune convocarea adunării generale a acţionarilor (asociaţilor) de către lichidatorul judiciar în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special In temeiul art.4 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi. Definitivă. Cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 iunie 2009.
Acordă termen la 04.06.2009, pentru ca lichidatorul desemnat să facă dovada pasivului debitorului.