B******* G*******
ContestatorRespinge, ca nefondată, contestaţia. Obligă contestatorul B******* G******* să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 noiembrie 2009.
Faţă de lipsa de procedură cu petentul, se va dispune citarea acestuia de la adresa de domiciliu. Având în vedere că prezentul complet CP7 a fost suspendat la data de 01.10.2009 în programul Ecris, prin Hotărârea nr. 19 din 29.09.2009 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Botoşani, prezentul dosar va fi redistribuit în ordine ciclică, celorlalte complete de judecată începând cu primul complet CP1, conform dispoziţiilor art. 99 alin. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară.
Întrucât la data de 31 august 2009 Adunarea Generală a Judecătorilor a hotărât ca şi la Judecătoria Botoşani, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, să se adopte o formă de protest constând în restrângerea activităţii şi amânarea judecării cauzelor cu excepţia celor privind verificarea măsurii arestării preventive şi cum prezentul dosar nu se încadrează în categoria celor considerate urgente, se va amâna judecata la un nou termen.
Având în vedere, termenul solicitat de contestator pentru a se soluţiona recursul formulat împotriva hotărârii pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 541/193/2009, instanţa, amână judecarea cauzei la 04 septembrie 2009, pentru când se va cita contestatorului din Penitenciarul Botoşani.
Având în vedere lipsa de procedură cu contestatorul se va amâna cauza şi se va dispune citarea acestuia din Penitenciarul Botoşani.
Având în vedere lipsa de procedură cu contestatorul se va amâna cauza şi se va dispune citarea acestuia din Penitenciarul Botoşani.