P******** D* P* L**** C***** D* A*** T********
Parte civilăP********* D*******
Apelant RECLAMANTS***** R**** P*** M********* E******** S* F******** P****** B********
Apelant PARATD******* G******* A F******** P****** A***
Apelant PARATAdmite cererea de investire.
Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Păsculescu Dimitrie, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin mandatar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să achită reclamantului suma de 300 000 euro, sau echivalent în lei, la cursul B.N.R. în ziua plăţii. Obligă acelaşi pârât la 2100 lei către reclamanta cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 21 ianuarie 2010.
amânat pronunţarea 21 ianuarie 2010
Termen la data de 14 ianuarie 2010.
Termen la 10 decembrie 2009, pentru depunerea de căptre reclamant a unei declaraţii notariale pe proprie răspundere.
Termen la data de 26 octombrie 2009 pt.studierea răspunsului la întmpinare şi sosirea relaţiilor solicitate Casei Jud.de pensii Arad precum şi de la Direcţia Muncii Arad.
T:12.11.2009.CIV.