S********* P*********** D** Î********** P*************
ReclamantS***** C* C****** I***** V******* S******
PârâtC***** T*** - P*** P*****
PârâtJ****** A****
Chemat în garanţieM********* F********* P******
Chemat în garanţieRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comunei Teiu. Admite, în parte, acţiunea. Obligă pe pârâta Şcoala cu Clasele I – VIII „Vladimir Streinu” să plătească reclamantei diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi salariul minim garantat prin art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010, pentru perioada 01.01.2007-01.01.2010, în funcţie de perioada efectiv lucrată de reclamanta, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâta Comuna Teiu, prin Primar, să vireze celeilalte pârâte fondurile necesare achitării acestor drepturi. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chemaţilor în garanţie Judeţul Argeş, MFP şi DGFP. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta Comuna Teiu faţă de chemaţii în garanţie Judeţul Argeş, MFP şi DGFP ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar faţă de MECTS ca neîntemeiată. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs in 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 24.03.2010. Îndreaptă eroarea materială strecurată în conceptă cu privire la denumirea reclamantului în sensul că denumirea corectă este S********* P*********** D** Î********** P************* precum şi a chematului în garanţie M********* F********* P****** în loc de Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice. Se reia procedura de citare cu părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Se comunică copia întâmpinărilor formulate şi depuse la dosar de reprezentantul chemaţilor în garanţie Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi de chematul în garanţie Judeţul Argeş pârâtului Oraşul Mioveni prin primar. Pune în vedere reclamantului prin reprezentant să acopere lipsa semnăturii din tabel pentru membrul de sindicat Teodoreanu Elena. Reclamantul, pârâtul Oraşul Mioveni prin Primar şi chemaţii în garanţie M********* F********* P****** şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 27.01.2010, pentru a se dispune emiterea unei adrese către reclamant pentru a depune la dosar tabelul cu numele şi semnăturile membrilor de sindicat în numele cărora a formulat acţiunea şi actele cu care înţelege să-şi susţină acţiunea şi pentru a se dispune comunicarea întâmpinării şi a cererii de chemare în garanţie formulate şi depuse, la dosar, de pârâta Comuna Teiu, prin apărător, reclamantului şi chemaţilor în garanţie Judeţului Argeş, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Dispune emiterea unei adrese către reclamant pentru a depune la dosar tabelul cu numele şi semnăturile membrilor de sindicat în numele cărora a formulat acţiunea şi actele cu care înţelege să-şi susţină acţiunea. Dispune comunicarea întâmpinării şi a cererii de chemare în garanţie formulate şi depuse, la dosar, de pârâta Comuna Teiu, prin apărător, reclamantului şi chemaţilor în garanţie Judeţului Argeş, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Se va relua procedura de citare cu reclamantul S********* P*********** D** Î********** P************* ARGESEAN, pârâta S***** C* C****** I***** V******* S****** şi chemaţii în garanţie Judeţului Argeş, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Pârâta Comuna Teiu prin Primar are termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2009, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.