N**** C******
ReclamantM********* J********
PârâtC***** D* A*** G*****
PârâtT********* G*****
PârâtHot. 1361 Admite acţiunea în parte. Obligă pe pârâţi la plata către reclamant a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizaţia de încadrare brută lunară începând cu data de 23.04.2009 şi până la modificarea reglementării legislative, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul Tribunalul Galaţi la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invovate de către Ministerul Justiţiei. Respinge capătul de cerere privind efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Termen - 02.10.2009, S 3, T 1 - În temeiul art.6 pct.1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat. Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sal al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil. Consecvent Hotărârii Adunării Generale nr.4 a judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi din data de 31.08.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie; Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.