S* S******* C*** S**
DebitorC***** C****** I****
Chemat în garanţieD******* M****
CreditorAprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar C***** C****** I**** prin practicianul în insolvenţă Buculeau Dănilă întocmit în cadrul procedurii de faliment a debitoarei S.C. Simsilva S.R.L., În temeiul disp.art.132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. Simsilva S.R.L. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Registrul Comerţului. Descarcă lichidatorul judiciar, C***** C****** I****, precum şi persoanele care l-au asistat de orice îndatorire privitor la procedură, debitor şi averea acestuia. Dispune notificarea prezentei sentinţe D******* M****, precum şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru efectuarea menţiunii cu privire la închiderea procedurii şi radierea debitoarei. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Hotarare 670/2013 din 16.05.2013Afişarea raportului final şi situaţiile financiare finale la uşa instanţei în conformitate cu disp.art. 129 alin.1 din Legea nr. 85/2006. Pune în vedere că comunice raportul final şi situaţiile financiare finale către toţi creditorii şi debitorului, urmând să înfăţişeze şi dovezile în acest sens la noul termen care va fi stabilit. În temeiul disp.art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic convoacă adunarea creditorilor pentru data de 16 mai 2013, creditorii având posibilitatea să formuleze obiecţiuni împotriva raportului final în termen de 5 zile înainte de data convocării.
Incheiere de sedinta din 28.02.2013termen continuare recuperare creanţe datorate debitoarei
Reţine că lichidatorul depus la acest termen raportul asupra fondurilor şi planul de distribuire nr. 2 între creditori a sumei de 6.000 lei. În baza art. 122 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 pune în vedere lichidatorului să notifice planul de distribuire cu creditorii, cu menţiunea că au posibilitatea de a formula contestaţii în termen de 15 zile de la data afişării; În baza aceluiaşi articol se dispune afişarea raportului şi planului de distribuire la uşa instanţei; Stabileşte termenul de soluţionare a eventualelor contestaţii împotriva raportului asupra fondurilor şi a planului de distribuire la data de 13 decembrie 2012. Pune în vedere lichidatorului să publice un extras de pe raportul de activitate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi să depună la dosar dovada publicării. Pune în vedere lichidatorului ca la noul termen să prezinte în cuprinsul raportului de activitate situaţia detaliată în ceea ce priveşte creanţele neîncasate de debitoare, având în vedere cuantumul ridicat al acestor sume.
continuare procedură recuperare creanţe datorate debitoarei
continuare procedură valorificare bunuri
continuare demersuri de recuperare creanţe
continuare recuperare creanţe
Stabileşte termen la data de 06 octombrie 2011 pentru a da posibilitate lichidatorului să demareze procedura de recuperare a creanţelor datorate societăţii debitoare.
Aprobă raportul şi planul de distribuire în forma propusă de lichidatorul judiciar şi pune în vedere acestuia să procedeze la distribuirea sumelor conform planului propus. La noul termen stabilit la data de 09 iunie 2011 pune în vedere lichidatorului să depună la dosar dovezile de distribuire a sumelor. În cadrul proceduri stabileşte termen la data de 09 inie 2011 pentru a da posibilitate lichidatorului să demareze procedura de recuperare a creanţelor datorate societăţii debitoare.
soluţionare eventuale contestaţii plan distribuire
Pentru a da posibilitate lichidatorului de a continua procedura de valorificare a bunurilor din averea debitoarei conform hotărârii adunării creditorilor din data de 08 octombrie 2010 admite cererea lichidatorului şi stabileşte termen în procedură la data de 17 februarie 2011
În baza dispoziţiilor art. 19 lit. e din Legea nr. 85/2006, confirmă în calitate de lichidator pe practicianul în insolvenţă C***** C****** I**** TG.MUREŞ reprezentantă prin asociat coordonator Buculeu Dănilă şi remuneraţia acestuia stabilită de două salarii medii pe economie plus TVA şi onorariu de succes de 5% din sumele distribuite creditorilor plus TVA ca urmare a valorificării bunurilor din averea debitoarei. În baza dispoziţiilor art. 74 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 afişarea tabelului definitiv de creanţe la uşa instanţei. În cadrul procedurii stabileşte un nou termen la data de 25 noiembrie 2010, termen la care lichidatorul va prezenta procesul verbal al adunării creditorilor convocaţi în vederea aprobării raportului de evaluare şi a regulamentului de vânzare a bunurilor din averea debitoarei precum şi raportul cu privire la demersurile efectuate în cadrul procedurii de valorificare a bun urilor din averea debitoarei. Pronunţată în şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Admite cererea formulată de administratorul judiciar C***** C****** I**** , cu sediul în Tg. Mureş Piaţa Victoriei nr. 13, ap.31 jud. Mureş. Constată că obligaţiile de plată stipulate în planul de reorganizare judiciară propus de debitoarea S.C. Simsilva Cons S.R.L. confirmat de către judecătorul sindic prin Sentinţa nr.2458/2009 nu sunt îndeplinite. Dispune intrarea în faliment a debitoarei S.C. Simsilva Cons S.R.L. cu sediul în Tg. Mureş str. Mureşului nr. 8 având nr. de înmatriculare J26/1282/1994. Desemnează în calitate de lichidator provizoriu C***** C****** I**** , cu sediul în Tg. Mureş Piaţa Victoriei nr. 13, ap.31 jud. Mureş. Dispune ridicarea dreptului de administrare a debitoarei , constând în dreptul de a-şi conduce activitatea , de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. Stabileşte în sarcina lichidatorului atribuţiile prevăzute de art.25 lit. a, b, c, d ,e, f, g, h, I, j, k, l din Legea 85/2006. Stabileşte în sarcina lichidatorului atribuţia de a trimite o copie de pe sentinţa de deschidere a procedurii, autorităţilor şi instituţiilor care ţin registrele de publicitate pentru bunurile supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării in aceste registre, spre a se face menţiune în ceea ce priveşte bunurile aflate în patrimoniul debitorului. Stabileşte remuneraţia provizorie a lichidatorului, la nivelul unui procent de 10 % din valoarea încasărilor obţinute în cursul procedurii. Stabileşte în sarcina lichidatorului atribuţia de a convoca şedinţa adunării creditorilor la data, ora şi locaţia stabilită de lichidator, având următoarea ordine de zi: confirmarea lichidatorului desemnat de către judecătorul sindic şi a remuneraţiei acestuia. Dispune notificarea deschiderii procedurii de către lichidator, debitoarei S.C. Simsilva Cons S.R.L., creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, în vederea efectuării menţiunii în Registrul Comerţului cu privire la deschiderea procedurii falimentului, precum şi tuturor băncilor la care debitorul are conturi deschise. Dispune, băncilor la care debitorul are disponibil în conturi, să nu dispună de acestea, fără un ordin al lichidatorului, sub sancţiunea dispoziţiilor prev. de art.48 alin.2 din Legea 85/2006. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor născute după data deschiderii procedurii insolvenţei pentru data de 26 iulie 2010. Stabileşte termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar suplimentar, al creanţelor la 26 august 2010. Stabileşte termenul de depunere la Tribunal a contestaţiilor împotriva tabelului preliminar suplimentar la data de 13 septembrie 2010. Stabileşte termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 23 septembrie 2010. Stabileşte termenul pentru confirmarea lichidatorului de către judecătorul sindic în conformitate cu dispoziţiile art. 24 raportat la art.19 alin. 3,4 din Legea 85/2006, pentru data de 23 septembrie 2010. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către lichidator . Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 iunie 2010.
Ia act de propunerea formulată de administratorul judiciar privind intrarea în faliment a de debitoarei. Stabileşte termenul de soluţionare a propunerii la data de 10 iunie 2010. Citarea părţilor pin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Pune în vedere administratorului judiciar să notifice propunerea de intrare în faliment cu creditorii şi debitoarea Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 mai 2010
În vederea derulării procedurii de reorganizare şi pentru prezentarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 106 din legea nr. 85/2006 stabileşte un nou termen la data de 13 mai 2010. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie 2010.
Confirmă planul de reorganizare judiciară propus de debitoarea S.C. SIMSILVA CONS S.R.L., cu sediul în Tg. Mureş, str. Mureşului, nr.8, jud. Mureş, având număr de înmatriculare la O.R.C. Mureş J 26/1282/1994, plan admis de judecătorul sindic prin sentinţa nr. 1885/2009. Dispune reorganizarea activităţii debitoarei potrivit planului de reorganizare sus menţionat sub supravegherea administratorului judiciar C***** C****** I****, cu sediul profesional în Tg. Mureş, P-ţa Victoriei, nr.13, ap.31, jud. Mureş. Stabileşte termenul pentru prezentarea de către administratorul judiciar a raportului cu privire la modul de derulare al planului de reorganizare judiciară, în conformitate cu dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 85/2006, pentru data de 25 martie 2010. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Admite planul de reorganizare judiciară propus de debitoarea S.C. Simsilva Cons S.R.L., cu sediul în Tg. Mureş, str. Mureşului , nr. 8, jud. Mureş, având nr. de înregistrare J26/1282/1994, reprezentat prin administratorul special Deusan Simion, plan înregistrat la Tribunal la data de 29 iulie 2009. Dispune în sarcina administratorului judiciar C***** C****** I****, cu sediul în Tg. Mureş, P-ţa Victoriei, nr. 13, ap. 31, jud. Mureş să convoace adunarea creditorilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 din Legea 85/2006, pentru exprimarea votului asupra planului de reorganizare propus de debitoare. Dispune în sarcina administratorului judiciar ca, în termen de 5 zile de la data prezentei, să publice un anunţ referitor la propunerea planului în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan, şi a faptului că este admisibilă votarea prin corespondenţă, precum şi a datei de confirmare a planului. Stabileşte termenul pentru confirmarea planului de reorganizare, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 din Legea 85/2006, la data de 10 decembrie 2009. Definitivă. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pune în vedere administratorului judiciar să publice un extras al raportului în Buletinul procedurilor de insolvenţă, urmând să prezinte dovada, creditoarea S.C. ROMTELECOM S.A având posibilitatea să formuleze contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar. Următorul termen va fi stabilit prin hotărârea care va fi pronunţată asupra planului de reorganizare.
Amână judecata cauzei la data de 15.10.2009.
Singurul creditor -D******* M**** va exercita atribuţiile conferite comitetului creditorilor şi adunării creditorilor, conform Legii nr. 85/2006. Convoacă şedinţa prev.de art. 98 alin.2 din Legea nr. 85/2006 la data de 24.09.2009 pentru a se pronunţa asupra planului de reorganizare şi dispune citarea creditoarei D******* M****. Pune în vedere administratorului judiciar să îşi exprime poziţia în scris faţă de declaraţia de creanţă înregistrată de creditoarea S.C. Romtelecom S.A.
Admite contestaţia debitoarei S.C.”Simsilva Cons”S.R.L.,cu sediul în mun.Tg.Mureş, str.Mureşului, nr.8, jud.Mureş – societate în insolvenţă reprezentată prin administrator Deuşan Simion, dom.în mun.Tg.Mureş, str.Ulciorului, nr.14, jud.Mureş şi administrator judiciar ”Coreli Consult”I.P.U.R.L., cu sediul profesional în mun.Tg.Mureş, P-ţa Victoriei, nr.13, ap.31, jud.Mureş, în contradictoriu cu creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul social declarat în mun.Bucureşti, str.Promoroacă, nr.9-11, sector 1, împotriva înscrierii în tabelul preliminar al obligaţiilor societăţii debitoare a creanţei bugetară a creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în cuantum de 94,05 lei şi, în consecinţă: Respinge cererea de admitere a creanţei bugetară în cuantum de 94,05 lei reprezentând creanţa consolidată de 27,79 lei promovată în contra debitoarei-contestator de creditoarea-intimat şi dispune modificarea tabelului cu obligaţii a debitoarei în sensul eliminării acestei creanţe. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar „Coreli Consult”I.P.U.R.L.Tg.Mureş obligaţia de a efectua cuvenitele modificări în sensul prezentei hotărâri judecătoreşti. Definitivează tabelul de obligaţii al insolventei S.C.”Simsilva Cons”S.R.L.Tg.Mureş. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 iunie 2009, orele 12,oo, sala 84 a Tribunalului Comercial Mureş.
Ia act de hotărârea adoptată în adunarea creditorilor convocată pentru data de 25.05.2009 în ceea ce priveşte desemnarea comitetului creditorilor Menţine termenul stabilit la data de 25 iunie 2009 ( încheierea nr. 693/12.03.2009)pentru soluţionarea eventualelor contestaţii împotriva tabelului preliminar şi definitivarea acestuia.
Admite cererea debitoarei S.C.”Simsilva Cons”S.R.L.Tg.Mureş şi, în consecinţă: Constată că debitoarea S.C.”Simsilva Cons”S.R.L.Tg.Mureş se află în încetare de plăţi. Deschide procedura generală a insolvenţei faţă de debitoarea S.C.”Simsilva Cons”S.R.L., cu sediul în mun.Tg.Mureş, str.Mureşului, nr.8, jud.Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. J-26/1282/1994, având C.U.I.Ro-6668182. În temeiul art.11 alin.1lit.c) din Legea nr.85/2006 desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu Societatea “Coreli Consult”IPURL, cu sediul profesional în mun.Tg.Mureş, P-ţa Victoriei, nr.13, ap.31, jud.Mureş, având atribuţiile generale prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2006; Stabileşte remuneraţia administratorului judiciar provizoriu la suma de 1.000 lei noi/lună, dar şi a spezelor avansate de el în beneficiul insolventei, pe toată perioada de observaţie a administrării judiciare provizorii ori potrivit negocierilor purtate cu debitoarea. Stabileşte în sarcina debitoarei/administratorilor statutari dl.Deuşan Simion, dom.în mun.Tg.Mureş, str.Ulciorului, nr.14, jud.Mureş, CNP *********4361, identificat cu C.I. seria MS nr.306313 eliberată de Poliţia mun.Tg.Mureş, respectiv dl.Bereczki Francisc, dom.în mun.Tg.Mureş, str.General Ion Dumitrache, nr.46, jud.Mureş, obligaţia de a preda administratorului judiciar provizoriu gestiunea averii împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 de zile de la primirea prezentei hotărâri judecătoreşti. Stabileşte în sarcina debitoarei/administratorilor statutari obligaţia de a întocmi şi preda către administratorului judiciar provizoriu în termen de maxim 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri judecătoreşti, lista cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia procesuală de a convoca şi prezida prima adunare generală a acţionarilor insolventei în vederea desemnării administratorului special cel târziu până la data de 13 aprilie 2009. Administratorul judiciar provizoriu îndeplineşte toate atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006, acordând atenţie deosebită următoarelor obligaţii: 1. supravegherea actelor şi operaţiunilor inclusiv utilizarea, închirierea şi vânzarea bunurilor, efectuarea plăţilor care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, cu obligaţia de a informa judecătorul sindic despre aceste operaţiuni în cadrul raportului lunar ce se va întocmi în conformitate cu prevederile art.21 din Legea nr.85/2006 - art.20 alin.1lit.a) din Legea nr.85/2006. 2. Să convoace comitetul creditorilor pentru autorizarea efectuării actelor şi operaţiunilor care depăşesc condiţiile de exercitare a activităţii curente – art.49 alin.2 din Legea nr.85/2006. Administratorul judiciar provizoriu întocmeşte şi păstrează în mod regulat o listă cuprinzând toate actele şi operaţiunile încheiate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a elementelor de identificare a contractanţilor - art.46 alin.2 din Legea nr.85/2006. 3. Până la data de 11 mai 2009, cel târziu, întocmeşte şi înregistrează la registratura instanţei un raport amănunţit cu privire la cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, indicând totodată dacă există posibilităţi de reorganizare, ori, după caz, împrejurările care nu permit reorganizarea şi propunerea de intrare în faliment – art.20 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006. 3 indice 1. Până la data de 13 aprilie 2008 cel târziu, întocmeşte şi înregistrează la registratura tribunalului raportul cu propunerea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, dacă constată că sunt întrunite condiţiunile prescrise de dispoziţiunile art.54 din Legea nr.85/2006; 4. În situaţia în care constată, din verificarea activităţii debitorului, existenţa unor transferuri frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor să formuleze acţiuni pentru anularea lor - art.20 alin.1 lit.h) din Legea nr.85/2006. 5. Să denunţe sau să menţină contractele în derulare, în vederea creşterii la maximum a averii debitorului – art.20 alin.1 lit.j) din Legea nr.85/2006. 6. Să notifice hotărârea de deschidere a procedurii, în conformitate cu prevederile art.33 alin.7 şi art.61-62din Legea nr.85/2006 tuturor creditorilor, către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş şi să publice o notificare privind deschiderea procedurii într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala averii debitorului. Notificarea către creditori va cuprinde termenele stabilite prin hotărâre, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă să fie admisibilă potrivit prevederilor art.61-62 din Legea nr.85/20061995. 7. Să convoace prima şedinţă a adunării creditorilor de îndată ce a identificat creditorii insolventei stabilind ordinea de zi în conformitate cu prevederile art.13 şi următoarele din Legea nr.85/2006, precum şi ale art.62 alin.1 lit.e) din acelaşi act normativ special. III. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 11 mai 2009-data poştei. IV. Stabileşte termen de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 25 mai 2009-data poştei. V. Stabileşte termenul de 28 mai 2009, orele 08,3o, sala 81 a Tribunalului Comercial Mureş, în vederea desemnării comitetului creditorilor provizoriu, potrivit dispoziţiilor art.16, coroborat cu cele ale art.15 alin.2 lit.a) din Legea nr.85/2006. Contestaţiile împotriva tabelului preliminar se vor depune la tribunalul comercial cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită pentru definitivarea tabelului de creanţe, adică până la data de 15 iunie 2009/data poştei. VI. Stabileşte termen pentru definitivarea tabloului de creanţe la data de 25 iunie 2009, orele 08,3o, sala 81 a Tribunalului Comercial Mureş, termen la care judecătorul sindic va soluţiona şi eventualele contestaţii formulate împotriva tabelului preliminar al obligaţiilor societăţii debitoare şi pentru care creditorii, debitoarea şi administratorul judiciar provizoriu îl au în cunoştinţă. VIII. Stabileşte termen la data de 13 aprilie 2009 în vederea verificării de către administratorului judiciar provizoriu desemnat a faptului dacă debitoarea a depus toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 sau este necesară completarea acestora şi pentru ca aceasta să facă dovada încheierii asigurării pentru răspundere profesională. XI. Dispune notificarea prezentei hotărâri de către administratorul judiciar provizoriu debitoarei, creditoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, potrivit dispoziţiunilor art.61 din Legea nr.85/2006, pe seama averii debitoarei. Stabileşte data convocării primei adunări generale a creditorilor în termen de maxim 5 zile de la împlinirea termenului limită de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe, adică cel târziu până la data de 28 mai 2009, la locaţia şi orele fixate de administratorul judiciar provizoriu, urmând ca aceasta să se desfăşoare sub auspiciile dispoziţiilor art.13 din Legea nr.85/2006. Stabileşte următorul termen la data de 28 mai 2009, orele 08,3o, sala 81 a Tribunalului Comercial Mureş, în vederea desemnării comitetului creditorilor provizoriu, potrivit dispoziţiilor art.16, coroborat cu cele ale art.15 alin.2 lit.a) din Legea nr.85/2006 . Cu drept de opoziţie în 15 zile de la publicarea notificării.
Stabileşte un nou termen la data de 12 martie 2009 pentru completarea actelor şi informaţiilor anexate de debitoare cererii formulate, respectiv cu cele prev.de art. 208 lit d şi e, precum şi o listă cu băncile şi conturile prin care debitoarea îşi rulează fondurile, sens în care se emite adresă debitoarei. Citarea debitoarei.