S*** P***** S***
RecurentD*** F*****
IntimatAdmite recursul. Modifică, în parte, sentinţa recurată în sensul că: Respinge ca neîntemeiată cererea referitoare la acordarea suplimentelor salariale aferente sărbătorilor de Paste 2005-2007 şi Crăciun 2004-2007 şi cea privind cheltuielile de judecată. Irevocabilă.
Excepţia fiind inadmisibilă, respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Dispune înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului declarat împotriva prezentei încheieri. Suspendă judecata prezentului recurs privind cererea formulată de către recurenta-pârâtă SC PETROM SA - Membru OMV Grup împotriva sentinţei civile nr.152/LM/AS din data de 31.03.2009, pronunţate de către Tribunalul Giurgiu - Secţia Civilă , în dosarul nr.3632/87/2007 în contradictoriu cu intimatul-reclamant D*** F***** - având ca obiect “drepturi băneşti”- pe perioada soluţionării recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 iunie 2009.