P**** N******
ReclamantG******** E*****
PârâtADMIS IN PARTE CEREREA PRINCIPALĂ ADMIS ÎN PARTE CEREREA RECONVENŢIONALĂ
Încuviinţează cererea de amânare formulată de către reprezentantul reclamantuluiîn vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă
Admite pentru reclamantă audierea martorilor Dogan Marin şi Cristea Maria şi pune în vedere reprezentantului reclamantei ca în termen de 5 zile să indice adresa martorilor sau să îi prezinte la uşa instanţei pentru a fi audiaţi. Admite pentru pârâtă audierea martorei Tamaş Elena care se va cita
Pentru administrarea interogatoriul pârâtei
faţă de cererea de amânare.
Schimbă termenul de judecată la data de 21.06.2010, pentru când se vor cita părtile. Pune în vedere pârâtei, prin avocat să răspundă în scris la interogatoriu până la termenul următor, sub sancţiunea aplicării prevederilor art 225 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.04.2010.
pentru ca pârâta să răspundă la interogatoriu.
Faţă de lipsa părţilor şi pentru ca aceştia să fi citaţi din nou cu menţiunea „personal la interogatoriu”
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei, în vedere studierii precizării de acţiune şi întâmpinării la cererea reconvenţională, Pentru ca reclamantul să achite suma de 4800 lei taxa judiciară de timbru, raportat la valoarea imobilului, precum şi 5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării acţiuni ca insuficient timbrată, Apreciind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei proba cu interogatoriu luat părţilor, în baza art. 167 C.p.c., o va admite, urmând a se discuta probaţiunea în continuare, după luarea poziţiilor părţilor din dosar,
pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare şi cererea reconvenţională.