S****** T****** I***
ReclamantS* T***** S*
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul S****** T****** I***, în contradictoriu cu pârâta SC TMK SA Reşiţa, Constată că, în perioada 28.03.1980 – 01.05.1989, reclamantul a desfăşurat activitate corespunzătoare grupei I de muncă. Obligă pârâta SC TMK SA să-i înscrie reclamantului în carnetul de muncă, pe perioada respectivă, grupa I de muncă. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.05.2010.
Revine asupra amenzii aplicate pârâtei la termenul de judecată din data de 29.03.2010. Încuviinţează proba testimonială cu martorul Bran Nicolae solicitată de reclamant pentru a dovedi că, pe toată perioada arătată în acţiune, respectiv 28.03.19980-01.05.1989, a prestat activitate în acelaşi loc de muncă şi în aceeaşi secţie, martor pe care se obligă să îl aducă fără a mai fi citat. Amână judecarea cauzei la data de 10.05.2010, pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.04.2010.
Amendează societatea pârâtă cu suma de 30 lei pentru nedepunerea răspunsului la adresa efectuată la termenul de judecată anterior. Se repetă adresa de la fila 39 dosar către pârâta SC TMK SA pentru a comunica dacă, în perioada 28.03.1980-01.05.1989, reclamantul a desfăşurat activitate în calitate de ,,lăcătuş mecanic întreţinere’’ în acelaşi loc de muncă cu cel din perioadele ulterioare, respectiv 01.05.1989-28.02.2000 şi 28.02.2000-31.03.2001, la Secţia R.M.A.S. şi în ce grupă de muncă a fost încadrată această activitate, conform criteriilor de încadrare în grupe deosebite de muncă stabilite prin Ordinul nr.50/1990, republicat, sub sancţiunea art.1081 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 26.04.2010, pentru când se va cita pârâta cu un exemplar al încheierii de şedinţă. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.03.2010.
Se efectuează adresă la pârâtă pentru a comunica dacă, în perioada 28.03.1980-01.05.1989, reclamantul a desfăşurat activitate în calitate de ,,lăcătuş mecanic întreţinere’’ în acelaşi loc de muncă cu cel din perioadele ulterioare, respectiv 01.05.1989-28.02.2000 şi 28.02.2000-31.03.2001, la Secţia R.M.A.S. şi în ce grupă de muncă a fost încadrată această activitate, conform criteriilor de încadrare în grupe deosebite de muncă stabilite prin Ordinul nr.50/1990, republicat, sub sancţiunea art.1081 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 29.03.2010, pentru când se va recita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.03.2010.
În baza art.151 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată la data de 01.03.2010, pentru când se vor cita părţile, pârâta cu menţiunea de a comunica dacă, în perioada 28.03.1980-01.05.1989, reclamantul a desfăşurat activitate în calitate de ,,lăcătuş mecanic întreţinere’’ în acelaşi loc de muncă cu cel din perioadele ulterioare, respectiv 01.05.1989-28.02.2000 şi 28.02.2000-31.03.2001. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.02.2010.
Se repetă adresa de la fila 29 dosar către pârâta SC TMK SA pentru a comunica dacă, în perioada 28.03.1980-01.05.1989, reclamantul a fost încadrat într-o grupă specială de muncă, iar în caz contrar să comunice motivele avute în vedere la încadrarea acestuia în grupa de muncă ce i-a fost acordată. Totodată, să precizeze timpul de lucru efectiv prestat la locul de muncă şi înscris în carnetul de muncă în toată această perioadă, sub sancţiunea art.1081 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 15.02.2010, pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.01.2010.
Se efectuează adresă către pârâta SC TMK SA pentru a comunica dacă, în perioada 28.03.1980-01.05.1989, reclamantul a fost încadrat într-o grupă specială de muncă, iar în caz contrar să comunice motivele avute în vedere la încadrarea acestuia în grupa de muncă ce i-a fost acordată. Totodată, să precizeze timpul de lucru efectiv prestat la locul de muncă şi înscris în carnetul de muncă în toată această perioadă, sub sancţiunea art.1081 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 18.01.2010, pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.12.2009.